Politicienii ne-au oferit pentru alegerile prezidențiale o campanie plictisitoare, anostă, lipsită de dezbateri reale între candidați, în condițiile în care pentru unii, temeiul real care îi împinge în luptă nu constă în câștigarea efectivă a alegerilor  sau în plasarea în primii trei aleși, ci în construcția unei imagini, dar și în câștigul unor bani frumoși. 

Acest lucru este posibil deoarece procentele pe care le obțin candidați înscriși în cursa pentru Cotroceni sunt esențiale. Chiar dacă au trecut sau nu  primul tur de scrutin, pentru candidații care au obținut un procent de peste 3%, bugetul de stat poate, teoretic, deconta candidaţilor peste 300 de milioane de lei, din sumele cheltuite strict pentru organizarea campaniilor electorale.

În campania electorală pentru alegerile prezidențiale din acest an, care s-a desfășurat între 12 octombrie și 8 noiembrie, pe lângă reglementări sunt incluse și anumite beneficii pentru prezidențiabili.

De exemplu, un candidat poate să cheltuiască 42 de milioane de lei, iar dacă trece pragul de  3% din voturi, aceşti bani îi sunt decontaţi de stat ulterior.

În această ecuație apare Autoritatea Electorală Permanentă, organul care reglementează și buna desfășurare a alegerilor prezidențiale din acest an, dar și întreaga campanie electorală.

Potrivit  legii 334/2006 privind finanțarea partidelor și campaniilor electorale, un candidat la alegerile prezidențiale poate cheltui aproape 10 milioane de dolari (41,6 milioane de lei, la un salariu minim brut de 2.080 lei) în campania electorală, din contribuții și donații, bani pe care apoi AEP îi returnează. Pentru a primi banii înapoi de la stat, candidații trebuie să aibă acte doveditoare pentru cheltuielile efectuate în campanie, potrivit legii. Iar în această situație sunt mai mulți candidați angrenați în cursa electorală din acest an.

Iată sumele alocate fiecărui partid în parte înainte de campania electorală pentru alegerile prezidențiale, potrivit AEP

Total subvenţie de la bugetul de stat pentru fiecare partid politic

1. Partidul Social Democrat
– Valoare subvenţie rezultată în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art. 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 – 13.516.245,66 lei
– Valoare subvenţie virată de AEP în contul fiecărui partid politic, în prima decadă a lunii septembrie 2019 – 13.516.245,66 lei

2. Partidul Naţional Liberal
– Valoare subvenţie rezultată în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art. 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 – 6.192.634,11 lei
– Valoare subvenţie virată de AEP în contul fiecărui partid politic, în prima decadă a lunii septembrie 2019 – 6.192.634,11 lei

 

3. Uniunea Salvaţi România
– Valoare subvenţie rezultată în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art. 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 – 1.821.085,47 lei
– Valoare subvenţie virată de AEP în contul fiecărui partid politic, în prima decadă a lunii septembrie 2019 – 1.821.085,47 lei

4. Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor
– Valoare subvenţie rezultată în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art. 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 – 1.346.033,32 lei
– Valoare subvenţie virată de AEP în contul fiecărui partid politic, în prima decadă a lunii septembrie 2019 – 1.346.033,32 lei

 

5. Partidul Mişcarea Populară
– Valoare subvenţie rezultată în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art. 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 – 876.466,60 lei
– Valoare subvenţie virată de AEP în contul fiecărui partid politic, în prima decadă a lunii septembrie 2019 – 876.466,60 lei

6. Uniunea Naţională pentru Progresul României
– Valoare subvenţie rezultată în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art. 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 – 36.145,63 le

 

TOTAL
– Valoare subvenţie rezultată în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art. 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 – 23.788.610,79 lei

– Valoare subvenţie virată de AEP în contul fiecărui partid politic, în prima decadă a lunii septembrie 2019 – 23.752.465,16 lei

Acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Naţionale pentru Progresul României, determinată potrivit algoritmului de repartizare a subvenţiei prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, coroborate cu prevederile art. 38 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată, s-a suspendat prin Decizia Preşedintelui AEP nr. 32 din 31.03.2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată”, se arată în comunicatul AEP.

Partidele politice au primit, în 2019, 256 milioane de lei de la bugetul de stat. Suma destinată partidelor a crescut de 18 ori față de 2016.

"Pensiile parlamentarilor sunt 10 milioane de euro pe an. Subvențiile partidelor sunt 125 de milioane de euro pe an. Asta ca să vedeți de unde apar sondajele săptămânale cu unul cu altul. Partidele au bani, fac deplasări, plătesc cercetări sociologice. Nu mai bine reducem subvențiile. Dar de ce cei de la USR  vor să reducă pensiile parlamentarilor,  când ei, ca partid, primesc de trei ori mai mult decât toate pensiile anual. De ce iau ei banii ăștia? Întrebare pusă USR-ului: dacă tot vă interesează de pensiile parlamentarilor, de ce nu renunțați la subvenția voastră anuală care e de trei ori mai mare decât suma pensiilor parlamentarilor?" punctează deputatul PNL, Cezar Preda.