Nu mă înscriu în PSD! Acesta a fost răspunsul ferm al senatorului Pro România, Adrian Țuțuianu, oferit joi, în prima conferință de presă după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.
Liderul Pro România pune astfel capăt speculațiilor făcute de ceva timp pe acest subiect.
"Singura reparație morală care putea fi făcută față de mine era să fi procedat doamna Dăncilă cu echipa dânsei la anularea excluderii mele din partid, excludere care s-a făcut din considerente care nu au nicio treabă cu statutul, iar ceea ce am spus eu atunci s-a dovedit absolut corect, până la virgulă", a declarat Țuțuianu.
El a subliniat că își dorește să facă echipă cu primari PSD.
"Îmi doresc să fiu în echipă cu primari care, astăzi, sunt primari ai PSD, cu majoritatea dintre ei. Sunt vreo 42-45 de primari din cei 69 pe care mi i-aș dori în echipă. Este nu doar decizia mea, ci și decizia lor", mai spune liderul politic.
Țuțuianu a dezvăluit faptul că s-a întâlnit cu mai mulți primari social-democrați în ultima perioadă, chiar și în această dimineață.
"În discuțiile pe care le-am avut, le-am explicat că, o soluție rațională este să ne regăsim, într-un fel, împreună în anul 2020, la alegerile locale și parlamentare, dacă vrem ca stânga românească să mai conteze în ecuațiile politice de viitor. Cred că un vehicul nou, cum ar fi Pro România sau o alianță de centru-stânga va maximiza șansele noastre în 2020. Este singura soluție ca să te poți bate cu PNL și USR, care, indiferent că ne place sau nu, sunt pe val".
În opinia lui Adrian Țuțuianu, sunt șanse mari ca PSD să piardă alegerile în toate orașele din județ, iar Pro România să nu aibă forța necesară să le câștige.
"Și atunci, evident că le va câștiga PNL. Sunt lucruri care îi frământă pe primari și, indiferent ce le va spune Rovana "Pauker" Plumb, ei vor discuta cu oameni în care au încredere", a mai punctat acesta.