Deputata Pro Romania, Oana Vlăducă a participat, în calitate de parlamentar PRO ROMÂNIA, la reuniunea Consiliului Partidului Democrat European (EDP), care s-a desfășurat la Paris, vineri, 29 noiembrie.
În cadrul evenimentului, președintele PRO ROMÂNIA, Victor Ponta, a fost ales vicepreședinte EDP, recunoaștere europeană importantă pentru liderul formațiunii noastre. Din delegația PRO au mai făcut parte Mircea-Titus Dobre (deputat) și Geanina Pușcașu (secretar executiv).
Pe agenda întâlnirii s-au mai aflat, pe lângă înnoirea conducerii EDP, atât modificări statutare cat și evaluarea cererilor de aderare.
„Cred cu tărie că locul României este și trebuie să rămână în Europa. Tocmai de aceea, trebuie să facem și noi ceea ce fac toate statele moderne din Europa și din alte regiuni ale lumii, să stimulăm și să folosim potențialul uman și natural al țării noastre. Apartenența la un grup care are aceleași credințe ca ale noastre ne dă siguranța că, având aliați puternici, putem să ne îndeplinim obiectivele naționale”, a declarat vicepreședintele ales al Partidului Democrat European, Victor Ponta.
PRO România a devenit membru cu drepturi depline al Partidului Democrat European în luna iunie 2019.