Guvernul PNL condus de premierul Ludovic Orban a fost învestit în funcție pe data de 4 noiembrie și, în doar o lună de zile, Partidul Naţional Liberal a schimbat modul de face politică, axându-se pe îndeplinirea angajamentelor luate ȋn fața românilor, remarcă deputatul liberal Cezar Preda. El a punctat cateva dintre măsurile luate de Executivul de la București, reiterand că, în prima lună de guvernare, PSD a reușit contraperformanța de a favoriza infractorii aproband Ordonanța 13.
↗️ Restructurarea Guvernului de la 26 la 16 ministere.
↗️ Organizarea alegerilor prezidențiale ȋn condiții civilizate de vot în țară si ȋn străinătate.
↗️ Nominalizarea Comisarului European din partea României, Adina Vălean, aprobată de președintele desemnat al Comisiei Europene, audiată și votată în Parlamentul României, cât și ȋn Parlamentul European.
↗️ Desecretizarea Dosarului 10 august 2018.
↗️ Adoptarea OUG pentru acordarea venitului de completare pentru minerii din Valea Jiului care au intrat ȋn programul de disponibilizare.
↗️ Asigurarea banilor necesari pentru plata, până la finele anului, a pensiilor, alocațiilor de stat pentru copii, indemnizațiilor pentru persoanele aflate în concediu maternal sau în concediu medical.
↗️ Adoptarea proiectului #PNL de abrogare a recursului compensatoriu.
↗️ Eliminarea supraaccizei la carburanți.
↗️ Eliminarea supraimpozitării contractelor part-time.
↗️ Eliberarea sumelor pentru decontarea TVA, sechestrate fără drept de PSD de la companiile private.
↗️ Promovarea majorării salariului minim, de la 1 ianuarie 2020, folosind o formulă care să mențină puterea de cumpărare și să nu accentueze inflația.
Bilanțul PSD în prima lună de guvernare, ianuarie 2017: aprobau Ordonanța 13, în favoarea infractorilor, a reliefat Cezar Preda.