Directorul CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), Sorin Scarlat (foto dreapta) a adus o veste proastă astăzi, pentru județul Dambovița, referitor la DN 7 Baldana-Titu.
El a anunțat că, cel care a fost desemnat caștigatorul contractului de execuție a renunțat la prelungirea valabilității ofertei după perioada în care s-a adjudecat o contestație ,la nivelul Curții Europene de Justiție.
Motivul acestei neprelungiri este faptul că oferta a fost depusă în 2016, iar toate schimbările legislative au condus la o decizie care nu ne avantajează, de a nu mai depune documentele să semneze contractul, a explicat șeful CNAIR, la Targoviște, în cadrul unei conferințe de presă. Acea OUG 114 care crește salariul minim pe ramura de construcții la 3000 de lei, face imposibilă acțiunea antreprenorului de a finaliza lucrarea, a mai arătat Scarlat.
Soluția, spune acesta, este aceea de a actualiza documentația la nivel de 2019-2020, astfel încat, în primul trimestru al anului viitor acest tronson de drum național să fie scos din nou la licitație.