Mișcare de forță în PSD Dâmbovița, cu o săptămână înainte de Conferința Județeană de Alegeri. În această seară, alături de o echipă importantă de lideri, parlamentari și primari social-democrați, deputatul Corneliu Ștefan și-a anunțat oficial candidatura la președinția PSD Dâmbovița.
S-au conturat astfel două echipe antagonice care luptă una pentru continuitate, cealaltă pentru viitorul organizației. Dacă Rovana Plumb merge în tandem cu Alexandru Oprea (președinte -președinte executiv) Corneliu Ștefan face echipă cu Titus Corlățean pentru aceleași poziții de conducere.
Ștefan a precizat încă de la început că proiectul politic al echipei cu care candidează la șefia organizației are în centru dorința de a scoate partidul din izolare și redarea încrederii membrilor în victorie.
Pentru prima dată extrem de categoric împotriva actualei conduceri a organizației județene, senatorul și vicepreședinte al Senatului Titus Corlățean, candidat la funcția de președinte executiv, a punctat câteva chestiuni legate de managementul politic și organizațional al conducerii Plumb pe un ton foarte aspru. El a vorbit de nevoia urgentă de resuscitare a organizației. Mai mult decât atât, Corlățean i-a cerut Rovanei Plumb să-și retragă candidatura din această cursă în semn de normalitate.
Și președintele PSD Târgoviște, primarul Cristian Stan s-a alăturat acestei echipe și va candida pentru funcția de secretar executiv.
"E un moment decisiv pentru organizație. PSD Dâmbovița are nevoie de o echipă puternică și de solidaritate, ceea ce ne-a lipsit în această perioadă. În loc să ne concentrăm pe lupta politică cu adversarii din afara partidului, a trebuit să ne concentrăm pe apărarea spatelui în propriul partid, lucru care nu s-a întâmplat niciodată în acest partid. Cred că ceea ce facem acum este un act de normalitate într-un partid în care există o competiție internă reală, clară, serioasă și am convingerea că, la conferința de alegeri, vom avea și câștig de cauză", a declarat Stan.