Președintele executiv al PSD Dambovița, senatorul PSD Titus Corlăţean l-a acuzat public pe prefectul judeţului Dâmboviţa că încearcă să racoleze primari social-democraţi.  În acest context, Corlăţean l-a acuzat şi pe fostul  preşedinte al PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb, că nu a luat atitudine şi nu a ieşit public să reclame acest lucru.

Îmi plac aşa, declaraţiile lozincile, mă angajez să fac şi să dreg. Fapte concrete, ce ai făcut pentru primarii tăi, pentru a-i proteja? Ai ieşit public să-i spui acestui prefect de la Dâmboviţa care a început, ştiţi bine, de ceva timp, tot felul de oferte, de racolări, faţă de primarii noştri, ai PSD-ului, care sunt în partid: ai ieşit tu public să-i spui prefectului «Stai în banca ta, nu te atinge de oamenii PSD»? Nu am auzit nimic pe această temă. Atunci este treaba noastră şi a mea să-i transmitem, pentru că presa este aici, domnului prefect, următoarele: vedeti-vă de treaba dumneavoastră! Respectaţi legea! Nu mai încălcaţi statutul de prefect pentru că tot ceea ce faceţi reprezintă, între altele, infracţiuni şi, mai devreme sau mai târziu, dacă nu vă opriţi, veţi suporta rigorile legii. Primarii aceştia sunt colegii noştri şi se simt bine în familia PSD”,a afirmat Titus Corlăţean.

 

Prefectul Aurelian Popa, numit în funcţie în decembrie 2019,  a respins acuzaţiile şi susţine că nici nu a avut ocazia de a discuta cu edilii di njudeţ de la numirea sa şi până în prezent.

De la numirea în funcție și până în prezent, prefectul județului Dâmbovița, domnul Aurelian Popa nu a avut nicio discuție sau întâlnire cu primarii din județul Dâmbovița, așa cum se precizează în articole. Ca atare, considerăm că prefectul județului își respectă jurământul și nu a încălcat în niciun fel legislația în vigoare privind rolul și atribuțiile prefectului, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Dambovița.