COMUNICAT DE PRESĂ

În această săptămână vă prezentăm #REFORMA mediului înconjurător, din cadrul proiectului ALDE Dâmboviţa, #REFORMĂ, sub deviza Mediul nu este de unică folosinţă!, prin care ne dorim conştientizarea importanţei mediului pentru viaţă, precum şi responsabilizarea autorităţilor, dar şi a populaţiei în ceea ce priveşte curăţarea acestuia!

Un mediu înconjurător murdar și neîngrijit înseamnă un mare pericol pentru sănătatea cetățenilor! Doar ne noi depinde să trăim într-un mediu curat, care să ne ofere resursele necesare şi împreună putem reuşi acest lucru!

ALDE Dâmboviţa, prin preşedintele Ionel Petre, vă propune câteva măsuri concrete, cu scopul de a duce o viață mai curată, în calitate de cetățeni europeni:

  • Deșeurile menajere nu vor mai fi ridicate de colectori dacă nu sunt selectate. Astfel, cetățenii vor fi sprijiniți prin acordarea de saci de unică folosință, precum și prin stabilirea unor costuri minime sau reduceri la abonamente pentru colectare. Mai mult decât atât, cerem triplarea amenzilor pentru cei care depozitează deșeurile în zonele neautorizate! Este bine ştiut faptul că amenzile pentru depozitarea deşeurilor de orice fel sunt foarte mici, iar acest lucru trebuie să se schimbe, pentru ca cei care încalcă legea să se gândească mai bine înaite să o facă!
  • Energia verde produsă de parcurile fotovoltaice sau eoliene trebuie să ajungă, în maximum 10 ani, la o pondere de cel puțin 50% din producția națională!
  • Obligația tuturor societăților cu cifra de afaceri mai mare de 1 milion de euro de a-și ține amprenta de carbon neutră prin achiziția de pe piețe specializate de certificate de reducere a emisiilor în urma unor audituri energetice specializate.

Pentru ultima propunere, venim cu câteva completări. Reducerea amprentei de carbon se face prin eliberarea unor certificate numite CER, în urma unor audituri energetice. Astfel, se ceritifică la nivel internaţional faptul că o societate are zero emisii de carbon. Se contrabalansează prin achiziţie de ceritficate provenite din “proiecte verzi”, din toata lumea, iar pentru punerea în practică a acestei idei este nevoie de aderarea României la sistemul de certificate Guarantees of Origin (cu sursa cunoscută de provenienţă) prin întregistrarea la AIB (Association of Issuing Bodies).

La acestea se adaugă şi alte obiective pe care ne dorim să le punem în practică prin implementarea #reformei mediului înconjurător:

  • Renovarea clădirilor vechi, prin programe finanțate de Guvern sau prin fonduri europene, în vederea reducerii consumului de energie. De asemenea, mizăm pe construcții noi eficiente în ceea ce privește iluminatul și încălzirea cu resurse naturale.
  • Modernizarea transportului public, prin achiziționarea de mașini ecologice. Această soluție poate fi aplicată foarte ușor, datorită sprijinului Uniunii Europene. Este nevoie doar de iniţiativă în acest sens!

Lista de propuneri rămâne deschisă pentru cetăţeni, astfel încât să decidem împreună ce putem face pentru a păstra mediul înconjurător cât mai curat!

Preşedinte ALDE Dâmboviţa

IONEL PETRE