Victorie zdrobitoare a PSD în județul Dâmbovița, la alegerile din 27 septembrie. Potrivit primelor rezultate date publicității, sociale-democrații au ieșit victorioși  în 63 de localități, 59 de comune și 4 orașe. 

La nivelul CJD, după numărarea a 50% din secțiile de vot, PSD a obținut un scor de circa 50% pentru consilieri județeni și peste 50% pentru președintele CJ. Corneliu Ștefan devine astfel cel mai tânăr președinte de consiliu județean din Dâmbovița.

 

"Echipa PSD Dâmbovița a obținut un scor istoric, un scor pe care nu l-a obținut niciodată organizația PSD în Dâmbovița (...) Mulțumesc tuturor dâmbovițenilor pentru încrederea acordată", a declarat noul președinte al CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.  El se arată convins că rezultatele după numărarea voturilor de la toate secțiile vor arăta că PSD va face singur majoritate în Consiliul Județean și local municipal.

Primarul Cristian Stan a obținut peste 65% dintre sufragii și peste 50% în Consiliul Local Municipal.

"Este cel mai bun rezultat înregistrat vreodată de PSD la Târgoviște. Pentru noi, este o noapte foarte frumoasă. Scorul pe care l-a înregistrat candidatul PNL la funcția de primar este unul undeva la 16-17%. Este o confirmare a faptului că minciuna, manipularea nu pot fi înghițite de târgovișteni. Am reușit să ne atingem obiectivele", a declarat Stan, reconfirmat în funcția de primar.