Va fi o nouă Companie de Apă, a declarat deputatul PNL, Cezar Preda, joi într-o conferință de presă, despre noua societate înființată de CJ (Ecos Dâmbovița) ca alternativă la operatorul de salubritate.
"Vor fi foarte mulți care vor să lucreze, vor fi directori foarte mulți, vor fi angajați toți piloșii, nu voi ziariștii, ci ăștia care au așteptat la coadă și care au ajutat partidul să ajungă la putere. O societate umflată care va mânca bani și, până la urmă, în baza serviciului prestat, banii nu se vor duce în investiții majore. În general, operatorii privați, cum este și cel care acționează, eu îi cunosc cam pe toți, au ajuns la un optim, nu-și mai permit cheltuieli excentrice, salarii foarte mari sau personal în plus. Companiile de interes județean, ca și Compania de Apă își permit acest lucru. Vom vedea miște lucruri cu care ne-am obișnuit. Cred că trebuie cumpănit foarte bine modul în care se va face această societate. E un proces european de reintegrare în cadrul administrațiilor a serviciilor publice, dar nu trebuie făcut în condițiile în care acest serviciu public nu crează decât un bidon pentru susținătorii politici. Ca și apa, și gunoiul generează ramificații de angajați în tot județul și ești tentat să-i folosești politic, iar PSD-ul are cel mai mare apetit de a-i folosi politic", a afirmat parlamentarul.