Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat duminică, la Târgovişte, că social-democraţii vor să depună o iniţiativă legislativă care să stopeze migraţia parlamentarilor de la un partid la altul.

"A mai existat un asemenea proiect de lege, atunci Curtea Constituţională a spus că nu-i constituţional, pentru că era vot uninominal. Gândim să depunem aşa ceva, ţinând cont că s-a revenit la votul pe liste (...). Să nu mai poată să existe migraţia politică în Parlament", a declarat Ciolacu într-o conferinţă de presă, la Târgoviște.

Liderul PSD nu a precizat, însă,  când va fi depusă această iniţiativă. "Vom discuta şi cât de curând", a spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu şi secretarul general al PSD, Paul Stănescu, au participat duminică, în Dâmboviţa, la o acţiune politică. Ei s-au întâlnit cu parlamentari ai judeţului, primari, membri ai Comitetului executiv al PSD Dâmboviţa. Totodată, liderii PSD au participat și la o acțiune de plantare a peste 200 de puieți, în localitatea dâmbovițeană, I.L. Caragiale, prin care au vrut să dea un semnal în ceea ce privește importanța creșterii suprafețelor împădurite atât în Dâmboviţa, cât și în întreaga țară.
"Cu respectarea normelor în vigoare", a ţinut să precizeze Ciolacu, adăugând că la întâlnire a fost un număr restrâns de participanţi.