Președintele PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu îl acuză pe deputatul Cezar Preda de comportament duplicitar!
Liderul liberal a recunoscut conflictul deschis cu cei doi parlamentari, senatorul Iancu Caracota și deputatul Cezar Preda, deși cei doi aleși s-au ferit să admită oficial ruptura dintre ei și conducerea organizației.
Preda: "Începe să se facă un clivaj între ce a fost PNL-ul și PDL-ul și nu e bine"!
"Nu e bine. E o perioadă de tranziție și, dacă nu revine la normal până la sfârșitul anului, nu e bine. Mă așteptam. Așa sunt oamenii. Toate lucrurile acestea prefer să le reglez înăuntru. Începe să se facă un clivaj între ce a fost PNL-ul și PDL-ul și nu e bine. Dar, eu mă așteptam la asta în momentul în care s-a structurat echipa și s-au dat la o parte toți cei care ar fi trebuit să fie alături. Unii oameni nu știu să construiască", a declarat Cezar Preda într-o conferință de presă.
Caravețeanu avertizează: "Am avut suficientă răbdare"
"Am putea spune că avem de-a face cu un comportament dual înainte și după 11 decembrie. Îmi doresc ca el să revină la comportamentul de dinainte de 11 decembrie. Este un parlamentar activ, interpelări, luări de cuvânt, conferințe de presă organizate ad-hoc, dar l-aș ruga să nu uite că există și un cod de etică, nu numai o activitate de parlamentar, nu numai un statut sau un regulament. Acest atac la adresa colegilor va trebui să înceteze. Am avut suficientă răbdare", spune șeful PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu.