Gafa liderului de grup  USR PLUS, Radu Mihai Mihail, astăzi, în plenul Senatului, când a vorbit despre semnificația zilelor de 9 și 10 mai, nu a scăpat netaxată! Senatorul social-democrat de Dâmbovița, Titus Corlățean, l-a corectat pe acesta după discursul pe subiect, în încercarea de a restabili adevărul istoric.

"În primul rând, la 9 mai, Declarația de independență a fost prezentată de Mihail Kogălniceanu în Adunarea Deputaților în calitate de ministru al Afacerilor Străine și nu de prim-ministru. Ea a fost votată de Adunarea Deputaților la 9 mai și ulterior, a doua zi, la 10 mai, de Senatul României și, într-adevăr, semnată de principele Carol și nu regele Carol", a arătat Corlățean, punându-l la punct pe senatorul USR PLUS.

Liderul social-democrat a mai subliniat, referitor la semnificația celor două zile, 9 și 10 mai, că "trebuie privite ca un tot și nu într-o competiție motivată, adesea, politic".

"Acest La mulți ani adresat României și tuturor românilor trebuie privit din perspectiva istorică a unei coeziuni pe care, iată, din păcate, în acești ani, nu reușim să o regăsim în plan intern", a mai spus Titus Corlățean.