Din 1996, Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 51/95, invită statele membre să celebreze în fiecare an, la 16 noiembrie, Ziua Internaţională a Toleranţei prin activităţi la care să participe atât instituţiile de învăţământ, cât şi publicul larg. La 16 noiembrie 1995, statele membre ale UNESCO au adoptat, în cadrul Conferinţei generale a UNESCO de la Paris, „Declaraţia principiilor toleranţei”, care defineşte termenul de toleranţă ca fiind respectul, acceptarea şi aprecierea diversităţii şi bogăţiei culturale, a modalităţilor de exprimare a calităţii fiinţei umane. Marcarea Zilei Internaţionale a Toleranţei are menirea să reamintească omenirii că intoleranţa este generatoare de violenţă şi, totodată, îndeamnă comunităţile să trăiască în pace şi respect. Toleranţa este cel mai puternic fundament pentru pace şi reconciliere. Traversăm, un moment de schimbări rapide şi de multe ori năucitoare, mai ales în această perioadă de pandemie, iar toleranța trebuie să ne unească pe un drum comun, pentru un viitor paşnic, durabil. Toleranţa este un principiu de bază al democraţiei în societăţile multietnice şi multiculturale. Cu toate acestea, intoleranţa continuă să afecteze vieţile a milioane de oameni din întreaga lume. Intoleranţa poate lua forma unei marginalizări a grupurilor vulnerabile şi excluderii lor din orice fel de participare la viaţa socială şi politică. Educaţia este mijlocul cel mai eficient pentru prevenirea intoleranţei. În centrul tuturor eforturilor de promovare a toleranţei trebuie să fie dialogul, atât dintre indivizi, cât şi dintre diferite culturi şi civilizaţii. Fără un dialog, diversitatea culturală este pusă în pericol. Trebuie să învăţăm să ne respectăm şi să recunoaştem drepturile şi convingerile altora. Susțin toleranţa ca o condiţie esenţială a păcii, democraţiei şi dezvoltării durabile și sunt sigură că avem acum nevoie mai mult ca oricând de ea și pe scena politică.
Deputat PSD Dâmbovița, Georgeta-Carmen HOLBAN