Declarațiile ministrului Justiției privind modificările pe care vrea să le aducă legilor justiției au stârnit o serie de reacții pe scena publică. Cu un punct de vedere vehement pe acest subiect a ieșit astăzi și deputatul PNL, Cezar Preda.
Parlamentarul liberal a afirmat că prezentarea făcută de ministrul Justiției conține o serie de "bazaconii" pe care, în opinia sa, nici măcar nu și le asumă.
"Respect pregătirea profesională a fiecărui om, respect cariera unui om, dar, fără nicio reținere, îmi permit să-l caracterizez pe ministrul Justiției ca fiind un laș plezirist. Este un laș care, în loc să iasă să explice de ce a scris ceea ce a scris, a preferat să fugă în concediu. Deci, e clar pentru mine că ministrul Justiției nu crede în ce a scris. E drept ca România, și Guvernul și Parlamentul să pună în termeni constituționali toate articolele din Codul Penal, de procedură penală care au fost declarate neconstituționale, dar chestiunile legate de trecerea inspecției judiciare de la CSM la Ministerul Justiției este clar pentru orice boboc din drept și din politică faptul că înseamnă politizarea justiției. Nu mai spun de cealaltă bazaconie, că președintele României nu mai are niciun rol în numirea marilor decidenți în lumea justiției (...) Cred că trebuie să rămână această amprentă pe care o merită, de laș care nu-și recunoaște gândurile și ideile în ceea ce a promovat și a plecat", a comentat joi, într-o conferință de presă, deputatul PNL, Cezar Preda.
"Ministrul Justiției ar face orice pentru a-i merge domniei sale bine: să-și păstreze scaunul, să-și angajeze copiii, să fie bine pentru domnia sa. Ce naiba poate să mai fie bine pentru un fost judecător la Curtea Constituțională care și așa are drepturi bănești cât n-au 1000 de români la un loc pe lună? Ce mai vrea de la viața asta decât să fii cinstit, drept și corect, să nu fii laș și să nu-ți asumi?", a mai declarat parlamentarul.