Inițiativele și proiectele social-democrate contează și îi vor ajuta pe români să treacă mai ușor peste această criză economică ce afectează întreaga lume, a arătat deputata social-democrată, Carmen Holban, în cadrul unei conferințe de presă.

Aceasta a precizat că sănătatea românilor, dar și sprijinul acordat tinerilor sunt două componente importante ale programului „Sprijin pentru România”.

 

"Estimăm că 3 milioane de pacienți din spitale și vârstnici instituționalizați vor beneficia de dublarea normei de hrană – de la 11 lei/zi la 22 de lei/zi.

De asemenea, vom sprijini cuplurile care nu pot avea copii. Resursele alocate programului de natalitate se ridică la 100.000.000 de lei și, sperăm noi, vom ajuta cel puțin 5.000 de viitoare mămici.

În completarea acestor măsuri, săptămâna aceasta, Guvernul României a aprobat proiectul de Ordonanță de Urgență care face referire la asigurarea neîntreruptă a decontării serviciilor medicale, a medicamentelor și dispozitivelor medicale, inclusiv pentru unele servicii medicale cuprinse în cadrul programelor naționale de sănătate curative.

Cea mai importantă măsură se referă la pacienții cu afecțiuni oncologice. Serviciile medicale spitalicești de chimioterapie cu monitorizare, acordate în regim de spitalizare de zi, dar și serviciile de radioterapie cuprinse în programele naționale de sănătate finanțate de CNAS se acordă gratuit tuturor pacienților care au nevoie de aceste tratamente. În acest fel asigurăm acestor oameni accesul neîntrerupt la tratament sau la servicii de care au neapărată nevoie. Decontările se vor face de casele de asigurări de sănătate, existând și posibilitatea ca sumele să fie suplimentate dacă a fost depășit nivelul contractat cu furnizorii de servicii medicale.

Acest lucru se aplică și persoanelor care suferă de insuficiență renală cronică și au nevoie de tratament continuu sau de dializă.

Totodată, vreau să reamintesc faptul că, din prima zi a acestei luni, 34 de molecule noi au fost introduse în lista medicamentelor gratuite și compensate!

Și aici, am găsit soluțiile necesare pentru a asigura tratarea unor afecțiuni neurologice, dar și pentru a veni în ajutorul celor care suferă de Parkinson, ciroză biliară, boli endocrine și metabolice, boli cronice ale rinichiului, boli degenerative ale ochiului, precum glaucomul.

De asemenea, asigurăm noi medicamente gratuite pentru afecțiuni oncologice, diabet zaharat, boli rare – hemofilie/talasemie, hipertensiune pulmonară, amiotrofie spinală, amiloidoză și angioedem ereditar.

Acum, în această perioadă, este mai mult decât relevantă intrarea PSD la guvernare. Inițiativele și proiectele social-democrate contează și îi vor ajuta pe români să treacă mai ușor peste această criză economică ce afectează întreaga lume”, a declarat deputatul PSD, Carmen Holban.