Viceliderul la nivel național al Pro România, coordonatorul filialei județene a formațiunii, Adrian Țuțuianu, prognozează că România va atinge vârful crizei economice la jumătatea acestui an.

Vom atinge apogeul probabil în partea a doua a acestui an, dacă războiul din Ucraina va continua și sunt semnale că va continua. Măsurile acestea de natură economică, sancțiunile impuse Rusiei, efortul făcut pentru a scăpa de dependența energetică, și aici vorbim de întreaga Europă, față de Rusia, vor aduce costuri suplimentare. Lucrurile vor merge probabil și mai greu, opinează liderul Pro România.

Guvernul va fi nevoit să ia măsuri care vor fi nepopulare, va trebui să taie din cheltuieli, pentru că, dacă nu ai venituri mai mari, ce trebuie să faci? Ori te împrumuți, ori tai din cheltuieli! De împrumutat, ne-am împrumutat deja peste  120 de miliarde de euro, la dobânzi foarte mari și avem de finanțat datoria existentă, a mai  arătat Țuțuianu.

Totodată, Țuțuianu vorbește și despre o criză alimentară fără precedent în contextul agresiunii militare din Ucraina exercitată de Federația Rusă.