Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, (PSD) se află într-o vizită oficială de două zile în Republica Moldova. Prezent la Chișinău, acesta a reiterat sprijinul României față de integrarea europeană a Republicii Moldova, asigurând Parlamentul de la Chișinău de sprijinul țării noastre în gestionarea crizei umanitare și economice cu care se confruntă și țara vecină de peste Prut.

România susține Republica Moldova în gestionarea crizei umanitare și economice provocate de războiul din Ucraina. L-am asigurat pe Igor Grosu de sprijinul Parlamentului României pe toate componentele ce țin de integrare și reprezentare externă la nivel european”, a transmis Marcel Ciolacu, în Republica Moldova.

 

Preşedintele Camerei Deputaţilor a susținut și că România are obligaţia de a ajuta statul vecin să adere la Uniunea Europeană şi a subliniat, în contextul de securitate din regiune, că ţara noastră „este un scut pentru Republica Moldova”.

Nu există o altă cale de dezvoltare pentru Republica Moldova decât intrarea în UE. România trebuie să ajute Republica Moldova, are obligaţia de a ajuta Republica Moldova în tot acest parcurs. (…) Sperăm că în perioada următoare să accelerăm această dimensiune parlamentară fiindcă Republica Moldova trece prin perioada de uniformizare a legislaţiei, lucru pe care România l-a parcurs acum mai mult timp şi este păcat să nu lucrăm împreună la această legislaţie astfel încât să fim cât mai eficienţi, iar Republica Moldova să fie membru cu drepturi depline al UE”, a declarat Ciolacu, luni, la Chişinău.

O delegaţie parlamentară condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a început luni, 6 iunie, o vizită oficială de două zile în Republica Moldova.

Vizita are loc la invitaţia preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Pe lângă discuţiile la nivel parlamentar, Ciolacu mai are programate întâlniri cu preşedintele şi cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu şi Natalia Gavriliţă.

Din delegaţie fac parte vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Daniel Suciu (PSD), vicepreşedintele Grupului Pro-America, Ana-Maria Cătăuţă (PSD),preşedintele Comisiei pentru învăţământ de la Camera Deputaţilor, Natalia Intotero (PSD), vicepreşedintele Comisiei pentru politică externă, Andi Cristea (PSD), Eugen Constantin - director la Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Liviu Şova, consilier.

Din partea Senatului participă preşedintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlăţean (PSD), şi preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, Angel Tîlvăr (PSD).