Președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran a fost reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Senatului în noua sesiune parlamentară care a început la 1 septembrie.

Le mulțumesc pentru încredere colegilor mei și îi asigur de faptul că voi face tot ce îmi stă în putință pentru a realiza proiecte pentru români și pentru a sprijini inițiativele importante pentru dezvoltarea acestei țări, respectându-mi astfel angajamentele față de ei și față de români”, a fost mesajul transmis senatorul PNL, Virgil Guran. 

Senatorii s-au exprimat în favoarea componenţei Biroului permanent anunţată de liderii de grup de la tribuna Senatului cu 107 de voturi „pentru”.

Grupul parlamentar al PNL are doi vicepreședinți,  Alina Gorghiu,  Virgil Guran și Eugen Pîrvulescu, în calitate de Secretar. Poziția de lider al Grupului Parlamentar PNL din cadrul Senatului este ocupată de  senatorul Daniel Fenechiu.