Conducerea PNL Dâmbovița l-a prezentat oficial, într-o conferință de presă recentă, pe Răzvan Bejan, drept candidatul formațiunii la primăria municipiului Moreni.

Răzvan Bejan a plecat, cu puțin timp în urmă, de la Pro România și din funcția de viceprimar al orașului pentru a se ocupa de reconstrucția filialei locale a PNL, care i-a oferit președinția interimară a organizației, dar și sprijinul pentru candidatura la primărie în anul 2024.

  • ”Dacă se apelează la mine pentru diverse mișmașuri voi spune pas!”

”Am foarte multă treabă pentru că vreau să fac din organizația PNL Moreni o organizație puternică, respectată. Cred că așa este bine, ca PNL Moreni să se bată de la egal la egal cu PSD cu care suntem și în alianță. Pentru că tot veni vorba de alianțe, am un mesaj foarte clar pentru toată lumea care simpatizează PNL din Moreni să vină alături de mine, să facem o structură puternică. Una este să facem blat cu PSD-ul și alta e să facem alianță. Cred că au fost niște așa-zise blaturi în trecut la care eu n-aș mai vrea să mai particip, dacă putem să ne privim onest în față unii cu alții și să luăm decizii importante pentru comunitatea din Moreni, eu sunt deschis la dialog, dar dacă se apelează la mine pentru diverse mișmașuri voi spune pas cu eleganță și tot respectul cuvenit. Sunt pentru a construi, nu pentru a distruge, nu-mi plac conflictele. La PNL am găsit oameni serioși, oameni de cuvânt și acestea sunt premisele unei bune colaborări pe termen lung”, a declarat Răzvan Bejan.