Vicepreședinta  Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaților, Carmen Holban, susține că se impune accelerarea pașilor și etapelor prin care femeile pot beneficia de același tratament, indiferent de mediul în care își desfășoară activitatea.

Holban a participat, luni, la conferința internațională „Egalitatea de șanse pentru femei și bărbați: legislații și bune practici în România și America Latină”.

”M-am bucurat ca, la această dezbatere organizată de Ambasada Chile în România și Comisia de Egalitate de Șanse pentru Femei și Bărbați din cadrul Camerei Deputaţilor să discutăm, deschis și sincer, despre statutul femeii în societateDeși s-au făcut pași importanți în recunoașterea meritelor femeilor, a capacității noastre de a răspunde, în cel mai profesionist mod, provocărilor din toate ariile mediului privat, administrativ, dar și politic, aceștia sunt încă timizi, așa cum de altfel se recunoaște și în Strategia Uniunii Europene privitoare la egalitatea de gen 2020-2025”, a declarat aceasta.
 
 
”În calitate de vicepreședintă a Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaților, vreau să le mulțumesc E.S. Dna. Maria Pia Busta Diaz, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Chile în România, E.S. Dna. Maria Laura Da Rocha, Ambasador al Republicii Federative a Braziliei în România, doamnei deputat a Camerei Deputatelor şi Deputaţilor din Chile, Julia Lorena Fries, tuturor colegelor și colegilor mei pentru interesul acordat acestui subiect. Doar împreună vom reuși să schimbăm lucrurile! Este necesar ca femeile și bărbații să fie independenți din punct de vedere economic, să fie remunerați în mod egal pentru o muncă de valoare egală, iar responsabilitățile familiale și financiare să fie repartizate, de asemenea, în mod egal între femei și bărbați”, a mai subliniat deputata.