Deputatul Gabriel Plăiașu, alături de Ludovic Orban, după episodul în care acesta a fost agresat de manifestanții AUR în timp ce încerca să intre în curtea Palatul Parlamentului, pe la intrarea de la Camera Deputaților. Fostul premier Ludovic Orban a anunţat, vineri, că va depune plângere penală împotriva simpatizanților AUR care l-au lovit, miercuri, la protestul de la Parlament, acesta afirmând că nu o face din ranchiună, ci pentru că nu poate accepta ca violența să devină o regulă în societate.

 
"Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu ieri. Însă, trebuie să fiți conștienți că riscul ca acest lucru să se întâmple și altora este în creștere. Bunul simț, decența, politețea, buna cuviință, respectul față de celălalt, polemica bazată pe argumente sunt din ce în ce mai firave în dezbaterea publică. Locul lor este luat de tupeu, obrăznicie, minciună, manipulare, injurii, acuze nefondate, amenințări, violență verbală, incitare la ură și, în ultimă instanță, chiar de recursul la violență fizică. Există un pericol real să ajungem în situația în care dreptatea să fie făcută cu pumnul. Acest val de ură, de violență, de fanatism care se ridică nu poate fi oprit decât de reacția oamenilor care au bun simț, 7 ani de acasă, educație, civilitate”, este mesajul lui Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Scrie pentru