Este un gest fără precedent pentru cultura noastră  sau incultura noastră politică și instituțională de pe malul Dâmboviței, a declarat senatorul de Dâmbovița Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, după demisia șefului SRI.

Eduard Hellvig și-a anunțat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, demisia din această funcție, precizând că a discutat acest lucru cu președintele Klaus Iohannis și că l-a informat pe președintele comisiei parlamentare de control a activității SRI.

 Subiectul care a stârnit reacții și mai multe semne de întrebare a fost dezbătut și în cadrul emisiunii ”Sinteza Zilei” cu Mihai Gâdea, în care senatorul Corlățean a fost prezent și a comentat apreciativ activitatea lui Hellvig în fruntea SRI.

”Cred sincer că, pentru sănătatea României, după 20 de ani de președinți de dreapta sau așa-ziși de dreapta, este nevoie de un președinte care să provină din spectrul politic pe care eu l-aș fi numit social-democrat, am foarte multe argumente pentru acest lucru. Consider un lucru benefic, dacă am fi în situația, în sfârșit, de a vedea candidați de foarte bună calitate, dincolo de interesul meu ca social-democrat de a vedea un viitor președinte social-democrat al României, să vedem oameni solizi politic, cu expertiză, cu relații internaționale pentru că ar fi spre binele României”, a declarat Corlățean.

”Pe domnul Hellvig îl cunosc și eu de o manieră foarte directă cam de prin 2004. În general, oamenii politici simt nevoia în România să cam dea din codiță, să se bage în seamă, să se lipească de oamenii de putere. Niciodată eu nu mi-am căutat în acești ani, deși puteam și aveam motivații istorice și instituționale. Însă, trebuie să mărturisesc faptul că domnia sa a făcut niște lucruri foarte necesare pentru sănătatea statului român, chiar și prin comparație cu odiosul sistem care a funcționat anterior, faptul că a avut curajul instituțional și demnitatea de a spune stop-joc, n-a fost singur, au fost niște chestiuni de natură politică ce au spus da, la final, dar faptul că odiosul protocol din 2009 s-a confirmat că există, a stopat jocul, și a spus la revedere practicii unor jocuri odioase, a echipelor mixte, a unor reguli paralele etc... Cinste domniei sale și echipei care a făcut acest lucru. Sunt chestiuni care au fost benefice, cu un profil mult mai sobru al SRI, concentrat, în principal,  pe ceea ce trebuia să facă acest serviciu foarte bine în familia euroatlantică, deci un mare merit. Mai departe, da, sunt semne de întrebare pentru că, de o manieră foarte obiectivă, când cineva care este om politic și a confirmat la șefia SRI și are 48 de ani și jumătate este în deplină maturitate, în mod firesc generezi întrebări de ce a făcut acest gest care, atenție, fără precedent pentru cultura noastră politică sau incultura noastră politică și instituțională de pe malul Dâmboviței, care este proiectul sau care care sunt motivațiile”, a mai arătat demnitarul social-democrat.

”Într-un astfel de joc politic care înseamnă puterea de a conduce România, tema e majoră, va conta foarte mult calitatea actului de guvernare, succesul acestei guvernări”, a mai comentat acesta.