Echipa PSD Dâmbovița, în frunte cu președintele Corneliu Ștefan, a vizitat astăzi comunele dâmbovițene aflate în sărbătoare: Bucșani, Cornești, Petrești, Potlogi, Văleni Dâmbovița.
Liderii social democrați, parlamentari, primari, consilieri județeni, au petrecut alături de locuitorii din fiecare zonă, le-au transmis cele mai bune gânduri, să aibă parte numai de bucurii, iar Sfânta Marie Mare, cea pe care o cinstim la această dată, să le lumineze casa și să-i țină sănătoși.
”În aceste vremuri în care resimțim tot mai mult efectele globalizării, iar manifestările și obiceiurile populare par acoperite de consumerism, e nevoie de eforturi considerabile, de persoane dedicate acestor cauze de păstrare a portului popular, a tot ceea ce înseamnă patrimoniu tradițional românesc!”, a transmis șeful PSD Dâmbvița, Corneliu Ștefan.