Eurodeputații solicită Consiliului să aprobe aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen de liberă circulație până la sfârșitul anului 2023.

Într-o rezoluție adoptată pe 12 iulie, Parlamentul subliniază că ambele țări au îndeplinit deja cerințele necesare pentru a fi admise în spațiul Schengen. Pe 8 decembrie 2022, Consiliul a decis să respingă statutul de membru „fără să fi fost prezentată nicio justificare de natură juridică legată de criteriile de aderare”. 

Prezent în emisiunea ”Ediție specială” by DB24NEWS, fostul ministru de Externe, senatorul Titus Corlățean, președinte al comisiei pentru politică externă a arătat că vetoul față de aderare dăunează grav economiei și că decidenții de la București, începând cu  primul om în stat, nu au făcut progrese în ceea ce privește eliminarea  blocajului politic al Guvernului austriac.  Mai mult, Titus Corlățean a vorbit și despre soluțiile pe care România le-ar fi avut la dispoziție pentru a contracara poziția, neschimbată încă, a decidenților de la Viena.

  • Cerere de compensații blocată: ”Nici asta nu s-a dorit!”

”Partea de vină a statului român și a unor decidenți este că a blocat pârghiile pe care noi puteam să le folosim democratic, legal în baza tratatelor Uniunii. Am propus niște soluții, să atacăm la Curtea de Justiție de la Luxemburg, aveam două variante, am indicat articolul din Tratat, ce variante în cazul unuia, dacă vizam Austria direct cu solicitare de compensații. Din 8 decembrie, faceți un calcul, doar asociația respectivă de oameni de afaceri, de companii, îl știu pe președintele acelei asociații, a fost și ministru al Energiei în alte vremuri de guvernare social-democrată, 200 de milioane de euro pe lună, înseamnă circa 2, 5 miliarde pe an numai în acea zonă economică a României. Cererea de compensație ar fi curs din 8 decembrie ... ar fi însemnat bani foarte mulți și un element de presiune pe guvernul austriac să se răzgândească foarte rapid. Din păcate, nu a fost ok-ul, nu a fost lumina verde primită, dimpotrivă, (n.r. președintele României) a zis nu. Puteam să atacăm chiar și la nivelul Consiliului din care Austria face parte să obțină condamnarea Consiliului și o obțineam și obligând consiliul să folosească pârghii de constrângere asupra Austriei. Nici asta nu s-a dorit!”, a declarat Corlățean.

  • ”A fost blocaj în interiorul sistemului de putere sus de tot și acesta nu este un lucru în regulă!”

”Nu mai vorbesc de alte pârghii din domeniul economic, cu instrumentele statului de drept, să luăm la mână tot mediul acesta relevant cu capital austriac să vedem dacă și-au îndeplinit obligațiile legale, juridice, de a plăti taxele și impozitele, de a vedea ce se întâmplă cu profitul cum este exportat, scos din România, ocolind canalele legale și așa mai departe. Nici asta nu s-a prea dorit! E adevărat că OMV-ul e important, va scoate gazele împreună cu Romgaz din platoul continental al Mării Negre, dar, una-i una, alta-i alta. Eu nu cred că companiile românești care fac business în alte părți, inclusiv în Austria, nu respectă legea și nu plătesc taxe și impozite... Fie suntem serioși și dacă tot ne-au spus statul de drept din România, hai să arătăm statul de drept din România! A fost blocaj în interiorul sistemului de putere sus de tot și acesta nu este un lucru în regulă. Asta înseamnă că ești un stat slab, vulnerabil și alții își permit să facă ceea ce Guvernul de dreapta austriac și-a permis să facă României, incorect și încălcând tratate ale Uniunii Europene. Blocajul a rămas la nivelul Austriei și, dacă vezi că cineva te blochează în mod incorect și imoral....austriecii din Ministerul de Interne știu și apreciază modul în care România și-a făcut și își face datoria prin Ministerul de Interne, Poliția de frontieră, este o cooperare foarte bună. Dar, dacă politicul de la Viena a creat blocajul și, dacă este așa, tu trebuie să acționezi politic. Bucureștiul a fost cu frâna de mână trasă. Poate îl întreabă cineva pe marele președinte al României pe final de mandat de ce tot stă blocat acolo în mentalitatea sa de a nu face nimic!”, a mai spus demnitarul.