Părinții de gemeni, tripleți și multipleți vor avea beneficii în plus după ce Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a OUG nr. 164/2022. Mai exact, actul normativ prevede suplimentarea cu 50% a indemnizației lunare pentru copiii născuți din sarcini gemelare, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil, în condițiile prevăzute de lege.
”Executivul condus de Marcel Ciolacu a adoptat în urmă cu două săptămâni o hotărâre de guvern care reprezintă un pas semnificativ în sprijinirea familiilor cu copii gemeni, tripleți sau multipleți: majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copiilor pentru fiecare copil născut din sarcină gemelară. Acești părinți se confruntă cu provocări financiare serioase, având nevoie de un sprijin suplimentar pentru a face față cerințelor și cheltuielilor crescute”, a arătat luni, într-o conferință de presă, deputata Carmen Holban, membru în Comisia pentru sănătate și familiei.
”Până la intrarea în vigoare a acestei legi, părintele aflat în concediu de creștere copil primea o indemnizație de 1.314 lei pentru fiecare copil născut în cadrul aceleiași sarcini, în plus față de indemnizația corespunzătoare veniturilor din ultimele 12 luni din perioada de 2 ani anteriori nașterii. Aceeași procedură se aplica și în cazul în care, în timpul concediului de creștere copil, aveau loc noi nașteri.
Însă, de acum înainte, suma totală pe care părinții aflați în concediul de creștere o vor primi va fi egală cu indemnizația corespunzătoare veniturilor plus încă jumătate din această sumă.
Pentru a exemplifica, să luăm cazul unei mame care are tripleți și care primește o indemnizație de 3.000 de lei.
Aceasta va primi pentru fiecare copil, începând cu al doilea, încă 1.500 de lei, astfel încât suma totală pe care o va încasa va fi de 6.000 de lei (3.000 de lei indemnizația pentru primul copil + 1.500 de lei pentru al doilea + 1.500 de lei pentru al treilea)”, a arătat Holban.
Un alt caz poate fi cel în care, pe perioada concediului de creștere a copilului, mama cu o indemnizație de 8.500 de lei naște un al doilea copil. În acest caz, ea va primi 12.750 de lei (8.500 de lei pentru primul copil + 4.250 de lei pentru cel de-al doilea).
”Prin majorarea indemnizației de creștere a copiilor cu 50%, Guvernul oferă o soluție reală și mai mult decât necesară. Decizia nu numai că va aduce un suport financiar esențial familiilor în cauză, dar va avea și un impact pozitiv asupra ratei natalității în România”, a spus deputata.
Totodată, referindu-se la sănătatea celor mici, aceasta a subliniat importanța proiectului de construirea de către Consiliul Judeţean Dâmbovița a unui Spital de Pediatrie în județul nostru.
”Acest spital, care va avea 70 de paturi, va fi o investiție benefică pentru comunitatea locală și pentru întregul județ. Un spital de Pediatrie modern și bine echipat va avea un impact major asupra sănătății copiilor și a tinerilor pacienți. Aici, specialiștii vor putea oferi îngrijire medicală de calitate, contribuind astfel decisiv la îmbunătățirea stării de sănătate a celor mai mici locuitori ai acestui județ”.