•    „Astăzi, se termină cu șmecheria! Astăzi, Guvernul pe care îl conduc își asumă răspunderea tocmai pentru că România nu-și mai poate permite să se bazeze doar pe munca celor cinstiți, a celor care își plătesc corect taxele și impozitele la stat. Iar, pe ceilalți să nu-i deranjeze nimeni! România nu-și poate permite ca doar cei cu salarii mici să plătească corect taxele, iar cei cu venituri mari să le tot optimizeze!”

 

       Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, unde și-a asumat răspunderea pentru pachetul de măsuri fiscal-bugetare, că „oamenii obișnuiți” nu vor plăti taxe suplimentare.

Repet, ca să fie clar: oamenii obișnuiți NU vor plăti niciun fel de taxe în plus! Vor fi supraimpozitate,însă, profitul excesiv, luxul și viciile! Cine are proprietăți scumpe, de peste 500 de mii de euro, sau iahturi ori mașini scumpe, este normal să plătească mai mult! De asemenea, alcoolul, tutunul, băuturile cu zahăr și, ulterior, jocurile de noroc trebuie taxate mai mult! Pentru că efectele lor devin probleme majore de sănătate publică! Iar eu nu pot asista nepăsător la distrugerea unor generații întregi!”, a declarat Ciolacu.