Președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, participă la Conferința europeană interparlamentară de la Madrid privind politica externă și de securitate comune (PESC) respectiv politica de securitate și apărare comune (PSAC) ale Uniunii Europene, organizată de președinția semestrială spaniolă a Uniunii Europene.
Pe agenda evenimentului figurează teme fundamentale pentru statele UE și cetățenii europeni referitoare la securitate și apărare, politica și interesele externe.
Aderarea României la Spațiul Schengen este susținută de Spania, țară care a preluat președinția Uniunii Europene. Aderarea ar putea fi introdusă pe odinea de zi a Consiliului JAI, în octombrie anul acesta. Până atunci, instituțiile europene se pregătesc să aplice sancțiuni țărilor care se opun nejustificat aderării.
Titus Corlățean a salutat, în intervenția sa, preluarea de către Spania a președinției UE și a mulțumit totodată acesteia și președințiilor cehă și suedeză anterioare pentru susținerea României și a Bulgariei în efortul de aderare la Spațiul Schengen. În acest context, acesta și-a exprimat speranța că se va reveni asupra acestui obiectiv european comun până la finalul anului. ”Dacă nu, vom fi obligați să ne schimbăm strategia națională, din acest punct de vedere”, a atras atenția oficialul român.
Totodată, Corlățean a reiterat sprijinul pentru Ucraina și eforturile pentru stabilirea și tragerea la răspundere a crimelor de agresiune prin înființarea unui tribunal european, subliniind suportul pentru aderarea la UE a Ucrainei, Republica Moldova, dar și statutul de candidat pentru Georgia și Armenia.
Mai mult, demnitarul român a ținut să atragă atenția asupra riscului serios de reactivare a structurilor ISIS din Irak, după recenta vizită și discuții importante pe care le-a avut în Irak.