Pensiile vor crește, la începutul anului, cu rata inflației, așa cum prevede legislația în vigoare, a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD Dâmbovița, Constantin Cozma. El a arătat că noua lege a pensiilor va mai aduce majorări pentru cei care au fost dezavantajați de diverse inechități în sistem, astfel încât să se realizeze principiul pensii egale pentru muncă și contribuție egale. 

”Premierul Marcel Ciolacu a indicat valoarea rotunjită de 13,5% a majorării punctului de pensie de la 1 ianuarie. Valoarea exactă conform inflației anuale calculată de INS pentru anul 2022 va fi de 13,8%. Pentru stabilirea nivelului de indexare se ia în considerare  ultima valoare definitivă cunoscută a inflației la adoptarea actului normativ. Indexarea va intra cu siguranță în vigoare la data de 1 noiembrie 2024 când noile pensii recalculate vor fi acordate după ce se încheie procesul de recalculare pentru toți pensionarii. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla ulterior indexării.

Prin urmare, mulți pensionari vor primi două majorări în cursul anului viitor, respectiv indexarea de la 1 ianuarie 2024 și, ulterior, majorarea rezultată în urma recalculării”, a precizat Cozma.

”Pe de altă parte, niciun salariu minim nu va scădea în urma aplicării măsurilor fiscal-bugetare. Guvernul parcurge ultimele proceduri legale pentru adoptarea creșterii salariului minim din construcții și agricultură astfel încât valoarea netă a acestuia să nu scadă în urma aplicării legii privind măsurile fiscal-bugetare. Pentru a compensa eliminarea scutirii de la plata CASS din salariile din construcții și agricultură premierul Ciolacu și-a luat angajamentul majorării salariului minim din aceste două sectoare. astfel, atât noul salariu minim în construcții de 4582 de lei, cât și cel din agricultură și industrie alimentară de 3436 de lei garantează că nu se pierde nici măcar 1 leu din salariile nete”, a mai explicat social-democratul.