Liderul consilierilor locali municipali PNL, Aurelian Cotinescu, atrage atenția asupra subsolurilor de bloc insalubre din municipiul Târgoviște. Liberalul susține că, pentru rezolvarea acestei vechi probleme, grupul consilierilor PNL va depune un proiect de hotărâre.
”În Târgoviște, sunt peste 60 de subsoluri de bloc inundate, degradate, pline de rozătoare, insecte reprezentând adevărate focare de infecție în mijlocul cartierelor noastre. De acest subiect nu se ocupă nimeni din partea Primăriei Târgoviște, deși reprezintă o problemă de sănătate publică, probabil fiind foarte ocupați cu plantatul de iarnă a panseluțelor sau cu asfaltatul în centrul orașului acolo unde asfaltul oricum era bun”, spune Cotinescu.
”Cerem conducerii primăriei o implicare directă astfel încât locatarii acestor blocuri, care sunt oameni cu posibilități mai modeste din punct de vedere financiar, să fie ajutați printr-o finanțare a primăriei. Propunem ca, de aceste operațiuni, să se ocupe Compania de Apă pentru vidanjare, igienizare, înlocuirea conductelor, mai ales că, la CATD, târgoviștenii au 67% din acțiuni. Credem că aceasta este singura posibilitate ca să scăpăm de acest focar de infecție din cartierele noastre. Este un efort financiar calculat de noi la 100 000 de euro pentru aceste igienizări și propunem chiar un plan de rambursare a acestor sume către Primăria Târgoviște în urma unui contract între primărie, Compania de Apă și locatari. Aceste sume se pot rambursa pe o perioadă de 4 ani, propunem noi, printr-o plată lunară de 15-20 de lei în plus la factura de apă. Sunt sigur că vom găsi soluții, grupul PNL va depune un proiect în Consiliul Local zilele acestea și sperăm că vom ajunge să avem rezolvată această veche problemă a orașului”, a explicat Cotinescu, joi, într-o conferință de presă.