Senatorul Titus Corlăţean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, s-a întâlnit, miercuri, 8 noiembrie, cu delegația Grupului de prietenie Austria – România și Bulgaria din cadrul Parlamentul Republicii Austria, condusă de Harald Troch, președintele grupului.
La eveniment a participat E.S. Adelheid Folie, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Austria în România.
Temele abordate prioritar în cadrul întrevederii au vizat relația bilaterală România - Republica Austria şi aderarea României la Spațiul Schengen.
Senatorul Corlățean a evidențiat faptul că, între România și Republica Austria există legături tradiționale istorice, culturale şi economice foarte bune, care sunt facilitate și consolidate de numeroasa comunitate românească din statul austriac.
Președintele Comisiei pentru politică externă a făcut apel la edificarea unei agende pozitive a dialogului bilateral, în măsură să identifice soluții pentru renunțarea, de către Republica Austria, la blocarea incorectă a aderării României la Spațiul Schengen.
Oficialul român a prezentat eforturile consistente depuse în mod constant de România, atât pentru îndeplinirea criteriilor de aderare la Spațiul Schengen, cât și pentru consolidarea arhitecturii de securitate a UE într-un context geopolitic dificil, marcat de instabilitate în Bazinul Mării Negre și în Orientul Mijlociu.
”Între România și Republica Austria trebuie să se ajungă la etapa dialogului constructiv, care să genereze soluții, prin depășirea palierului monologurilor paralele.
România a obținut rezultate impresionante pe linia protecției frontierelor externe ale U.E. și susține, pe bază de solidaritate, aderarea în tandem cu Bulgaria la Spațiul Schengen, întrucât cele două state asigură împreună coeziunea și consolidarea mecanismului de funcționare a acestuia”, spune Titus Corlățean.
El a subliniat faptul că România adoptă o poziție constructivă în problematica Schengen, de natură a preveni nu doar fluxurile migratorii ilegale, ci și dezvoltarea unui curent antieuropean în cadrul UE, inclusiv în țara noastră.
”România este parte a soluției pentru Spațiul Schengen, nu parte a problemelor cu care se confruntă acesta. România dispune de puternice conexiuni în Balcanii de Vest, spațiul lărgit al Mării Negre și Caucazul de Sud, astfel încât țara noastră este în măsură a contribui de o manieră semnificativă la interconectări strategice și la consolidarea proiectului european”, a mai arătat demnitarul.