Liberalii târgovișteni anunță că au început întâlnirile cu cetățenii municipiului pentru promovarea proiectului "𝐈𝐠𝐢𝐞𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐮𝐛𝐬𝐨𝐥𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐛𝐥𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢𝐬̦𝐭𝐞".

 
 ”Proiectul pe care îl propunem prevede alocarea de fonduri din bugetul local pentru igienizarea și reabilitarea subsolurilor blocurilor din municipiul Târgoviște:
✅lucrări de igienizare;
✅vidanjare;
✅ înlocuire țevi și conducte; reabilitare subsoluri.
 Soluția a fost bine primită de târgoviștenii din cartierul Tudor Vladimirescu (micro VI), cu care am stat de vorbă și care au confirmat existența unor adevărate focare în subsolurile blocurilor.Voi continua dezbaterea proiectului în fiecare cartier. Ne dorim condiții de trai civilizate pentru toți târgoviștenii!”, spune consilierul local municipal PNL, Tică Dan Alexandru.
 
Replica tăioasă a primarului Cristian Stan nu a întârziat să apară. Acesta le-a reamintit liberalilor că au votat deja un proiect de hotarare în acest sens.
 
”Mi-am promis că n-o să pierd foarte mult timp, nici acum, nici anul viitor, răspunzând unora care au descoperit brusc, când se apropie alegerile, că există oameni în Târgoviște. Dar, câteodată, trebuie să le pui oglinda în față, ca să le arăți cum sunt. La cei din PNL mă refer. Umblă prin Târgoviște și „dezbat” un pseudo-proiect despre reabilitarea subsolurilor blocurilor din municipiu. Nici nu știu dacă sunt doar ignoranți, nepregătiți sau, pur și simplu, ipocriți. De ce? Pentru că, AVEM, DEJA, HOTĂRÂRE DE CONSILIU LOCAL (HCL nr. 416/28.11.2022, atașată în primele 2 comentarii), deci în vigoare de aproape un an, prin care oamenii pot obține sprijin financiar pentru astfel de lucrări de reparații la subsolurile blocurilor, hotărârea referindu-se în mod expres că ajutoarele de urgență pot fi acordate în caz de avarii a instalațiilor comune, solicitant fiind Asociația de Proprietari, cuantumul maxim al ajutorului fiind de 50.000 lei. Înțelegeți haosul din capul celor de la PNL? Ori au consilieri care habar n-au de ce-au votat, ori merg cu minciuna asta prin oraș doar-doar s-o mai lipi cineva de ei. Trist. REPET: Este, deja, hotărâre adoptată acum aproape un an, pe care eu însumi am inițiat-o”, a replicat edilul.
 
”P.S: Dacă tot au apucat-o pe „drumul ăsta”, poate se apucă mâine-poimâine să strângă semnături și pentru achiziția de autobuze ecologice sau pentru construcția unei autogări sau pentru reabilitarea Cinematografului „Independența” sau pentru reabilitarea Parcului Mitropoliei sau pentru....sau pentru... Welcome in 2023, PNL”, a conchis Stan.
 

În acest context, liberalii au revenit cu un comunicat de presă.

”Referitor la afirmațiile primarului Stan privind existența unei hotărâri prin care asociațiile de locatari pot solicita fonduri pentru reparații în subsolul blocului, dorim să subliniem faptul că, în decursul ultimului an, de la adoptarea acestei hotărâri prezentate într-o ședință anterioară ca o posibilitate de a acorda ajutor în situații de urgență sau calamități naturale, nu s-a oferit nicio formă de sprijin. După discuțiile cu locatarii afectați de problemele subsolurilor inundate, constatăm că nici măcar celor care au formulat solicitări scrise nu li s-a acordat sprijin. Întrebarea noastră este dacă lipsa de intervenție este rezultatul indiferenței primarului sau al neglijenței din partea angajaților primăriei. Pentru a clarifica această situație, solicităm public primarului Stan să prezinte cifrele referitoare la ajutoarele acordate pentru renovarea subsolurilor în baza acestei hotărâri.

 

     De asemenea, dorim să atragem atenția asupra limbajului jignitor și defăimător folosit de primar în adresa consilierilor, subliniind că acesta nu este potrivit și îi reamintim că a fost ales pentru a soluționa problemele cetățenilor, nu pentru a-i insulta sau a-i induce în eroare.

 

     Anunțăm, totodată, că grupul de consilieri municipali liberali intenționează să reia un proiect concret în vederea rezolvării problemelor semnalate de locatarii a peste 60 de blocuri din orașul nostru”.