Deputatul Gabriel PLĂIAȘU, președintele FORȚA DREPTEI Dâmbovița, a depus amendamente la Legea pensiilor.
”Împreună cu doamna Violeta Alexandru și deputații Forța Dreptei am depus mai multe amendamente în sprijinul pensionarilor la legea pensiilor, votată luni în Camera Deputaților. Așa cum ne-am obișnuit, majoritatea PNL-PSD a votat împotriva intereselor românilor și ne-a respins toate amendamentele”, spune parlamentarul.
Propunerile Forța Dreptei au fost următoarele:
- Valorificarea fracției de timp lucrată în grupe (zile și luni), nu doar ani întregi. În prezent, se valorifică doar în ani întregi, fiind o nedreptate pentru români.
- Pensia de urmaș să fie acordată și celor ce au avut căsătorie de sub 10 ani, reducând astfel limita. - Valorificarea adeverințelor de sporuri deja depuse la dosarul de pensionare, în contextul prevederilor noii legi (care permite acum valorificarea sporurilor nepermanente). Astfel, românii nu o să fie nevoiți să aducă altele, pe noua Anexă.
- Majorarea anuală a pensiilor să se facă cu rata inflației plus 58,5% din creșterea salariului mediu brut.
”Cam asta înseamnă pentru majoritatea PNL-PSD susținerea pensionarilor: respingerea oricăror propuneri de bun simț. Cu toate acestea, Forța Dreptei va continua să lucreze înspre binele tuturor românilor”, mai spune deputatul.