Deputatul social-democrat Carmen Holban susține demararea și finanțarea unui Program Național de prevenție împotriva cancerului și bolilor asociate infecțiilor cu HPV, ca parte integrantă a strategiei de prevenție și reducere a poverii cancerului și bolilor asociate infecțiilor cu HPV.
"Având în vedere faptul că România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin, în fiecare an peste 4000 de românce fiind diagnosticate cu această afecțiune gravă, am semnat în favoarea recomandărilor privind prevenția împotriva infecțiilor cu HPV.
Declar susținerea mea publică pentru demararea și finanțarea unui Program Național de prevenție împotriva cancerului și bolilor asociate infecțiilor cu HPV, ca parte integrantă a strategiei de prevenție și reducere a poverii cancerului și bolilor asociate infecțiilor cu HPV", a declarat parlamentarul.