Forța Dreptei, USR și PMP anunță formarea Alianței Dreapta Unită, un pol politic de dreapta dedicat reconstrucției României. Cele trei partide vor candida cu o listă comună de candidați la alegerile europarlamentare din iunie 2024.
Dreapta Unită este alternativa la PNL și PSD care duc România în faliment, spune deputatul Gabriel Plăiașu, președintele Forța Dreptei Dâmbovița.
„Suntem la 34 de ani de la Revoluție și, în loc să constatăm că suntem mai aproape de idealurile celor care au ieșit în stradă de a avea o democrație autentică, fără nomenclatură, fără privilegii, fără Securitate, dimpotrivă, parcă ne-am întors în timp și PSD-iștii și PNL-iștii și opoziția de operetă inventată de PSD și PNL ne-au adus parcă mai aproape de anii ’89 decât de ceea speram fiecare dintre noi (…) Astăzi, speranța renaște în România. Astăzi, orice om care își dorește altceva pentru țara asta, care crede cu adevărat în progres, în inițiativă, în responsabilitate individuală, în capacitatea fiecărui om de a reuși în viață, în capacitatea de a avea în sfârșit în țara asta o conducere care să iubească țara asta și să o ducă în direcția corectă. Astăzi, toți acești oameni au o soluție!”, a declarat Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei.
Accesează
Ai trimis
Alianța Dreapta Unită își propune să înlăture de la guvernare Coaliția PSD-PNL și să construiască schimbarea pe care România o merită. Alianța Dreapta Unită începe cu alegerile europarlamentare, pentru că România merită să aibă o voce respectată la Bruxelles, și va construi o guvernare responsabilă, față de toți românii."