Liderii PSD și PNL urmează să decidă dacă vor merge în interiorul propriilor partide și le vor cere primarilor să se pregătească de alegeri pentru luna iunie, cu trei luni mai devreme decât scrutinul pentru locale care s-ar desfășura la sfârșitul lunii septembrie.
Nu s-a luat, încă, nicio decizie în Coaliție privind comasarea alegerilor, susține senatorul Virgil Guran, președintele PNL Dâmbovița.
”Mâine, miercuri, 31 ianuarie, ne reunim grupurile PNL, se vor reuni și grupurile PSD. Se caută o soluție. Sincer, lăsând la o parte alte avantaje, dezavantaje, chiar să faci, începând din 28 septembrie până la sfârșitul anului 4 runde de alegeri, credeți-mă că este aproape imposibil. Așa că trebuie să se găsească o soluție de comasare, că altfel nu văd cum, nici nu avem timp de campanie”, a declarat marți, la Târgoviște, liderul liberal.
”Unii vin cu ideea de a se comasa localele cu turul 1 de la prezidențiale, dar atunci ar trebui schimbată legislația ca depunerea jurământului să se poată face în 90 de zile, alții spun să se comaseze europarlamentarele cu localele că sunt mai apropiate. Vom ajunge la o concluzie în scurt timp, eu spun că în 2 săptămâni se va ajunge la o concluzie”, a mai precizat acesta.