”Suntem condamnați să conducem România cu PSD și după 2024”, a declarat joi, într-o conferință de presă, la Târgoviște, vicepreședintele Senatului, Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița. El a răspuns întrebărilor legate de decizia coaliției de guvernare de a comasa alegerile locale cu cele europarlamentare și de a avea liste comune la acestea din urmă.
”Cred că alianța la europarlamentare conferă un pic de liniște în acest război care va fi în alegeri, că va fi război, cel puțin în Dâmbovița. În același timp, cred că se stopa puțin din ascensiunea și accesul la PE a partidelor care duc către extremă. Îmi doresc să văd în primul rând europarlamentari PNL la Parlamentul European și mai bine parlamentari PSD decât AUR sau alte formațiuni care vă dați seama ce vor face și vor denigra acolo”, a spus Guran.
”Campania de la europarlamentare va fi coordonată de la nivel național, iar cea locală de la nivel județean. Așa că, va fi luptă grea între noi și PSD la locale. La europarlamentare, nu mă veți vedea pe mine sau pe vreun candidat deal meu ieșind pe stradă cu PSD-ul, dar sper ca lumea să înțeleagă că e necesar să meargă cât mai mulți europarlamentari din partea celor două partide.
Asta e blestemul poporului nostru, nu s-a concretizat o dreaptă puternică, din păcate o stângă puternică este. Nu îi voi înjura, dar nici nu-i voi menaja. Mă voi axa pe probleme de administrație, avem oameni foarte buni. Va fi dificil de explicat oamenilor cum trebuie să voteze într-o parte și în cealaltă, dar sunt convins că echipa noastră de la nivel național va găsi soluțiile necesare pentru a explica acest lucru”, a răspuns liderul liberal referitor la modul în care PNL va explica electoratului decizia Bucureștiului și strategia de campanie.
Liderul PNL Dâmbovița a vorbit și despre calculele pentru alegerile parlamentare.
”Cred că vom avea atâta minte încât să nu facem liste comune la parlamentare. Nu vom scoate peste 50% împreună la parlamentare și va exista marele pericol și trebuie să ne ducă mintea pe cei care suntem pe acolo pe la București să mergem separat. Dacă nu, se va întâmpla următorul lucru, împreună să scoatem sub 50% și să ne trezim cu o alianță SOS AUR USR și să vedem ce va fi în România (...) Dacă eram șmecheri politici ieșeam de la guvernare și lăsam PSD să guverneze singur. Este obligatoriu pentru noi să asigurăm un echilibru”, a mai spus Virgil Guran.