Într-o postare pe pagina sa de socializare, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a vorbit despre cum s-a schimbat orașul în ultimii 9 ani și despre dorința sa de a continua proiectele începute în plan administrativ și politic.
”Când vorbesc despre cum s-a schimbat orașul nostru în acești ani, voi sunteți primii care meritați recunoștință. Căci fără voi, fără încrederea imensă pe care mi-ați acordat-o, nimic nu ar fi fost posibil.
Dacă am făcut lucrurile pe măsura așteptărilor, numai voi puteți aprecia. Știm, însă, că am făcut totul cu bună credință și seriozitate.
Am muncit mult ca să ajungem să spunem că Târgoviște s-a transformat în bine. O spunem noi, cei care locuim aici, o spun turiștii care ne vizitează, o spun vecinii noștri din alte orașe. Nu e mândrie mai mare decât atunci când suntem dați exemplu pozitiv în comparație cu alte centre urbane.
Târgoviștea de astăzi este dovada acestei transformări. Investiții realizate, investiții aflate în execuție și proiecte de viitor. Pentru că eu nu uit vreo virgulă din ce am promis și vreau să mergem mai departe pe acest drum.
Am alături de mine oameni foarte buni, cu multă putere de muncă, oameni care cred în aceleași principii ca și mine. Și, foarte important, am un parteneriat ireproșabil cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, concretizat în investiții extraordinare pentru Capitala județului. Căci așa se fac lucrurile bune și de viitor, în #echipă.
Orașul nostru este, astăzi, un centru oferit drept model de dezvoltare urbană în multe privințe. Are o bogăție istorică și culturală fantastică, investește puternic în educație și mobilitate urbană, oferă posibilități multiple de agrement, se bucură de resursă umană profesională bine cotată în toate domeniile.
Târgoviște s-a transformat dintr-un simplu „oraș” în #ACASĂ”, transmite primarul Târgoviștei pe pagina sa de facebook.