Ministerul Afacerilor Interne a lansat în transparență publică proiectul de ordonanță de urgență cu privire la măsurile avute în vedere cu scopul organizării și desfășurării alegerilor locale și cele pentru Parlamentul European.
„Desfăşurarea la aceeaşi dată a celor 2 tipuri de scrutin are numeroase beneficii şi poate motiva cetăţeni să se prezinte la urne asigurând o reprezentativitate mai mari a membrilor din România în Parlamentul European, consolidând poziţia României în Uniunea Europeană, prin transmiterea unui semnal clar că îşi doreşte să urmeze poziţia pro-UE şi proiectele pentru dezvoltarea Uniunii pentru toate unităţile administrativ-teritoriale”, arată nota de fundamentare a proiectului de OUG. „Mai mult, aleşii locali pot motiva cetăţenii să se prezinte într-un număr mai mare la urne şi să-şi exprime opţiunile de vot. Sunt reduse cheltuielile şi perioada electorală, în condiţiile în care în România în anul 2024, aşa cum am menţionat mai sus, se vor desfăşura 4 tipuri de scrutine electorale”, mai spune nota de fundamentare a proiectului de OUG.
Totodată, OUG aminteşte faptul că, la nivelul statelor membre ale UE, alegerile europarlamentare se desfăşoară în mod frecvent, la aceeaşi dată cu cele locale.
O reglementare derogatorie este legată de posibilitatea aleșilor locali de a migra spre alt partid.
„Mai mult, norma derogatorie de la prevederile art. 160 alin. (1) lit. h) din Codul administrativ va permite unui primar în funcție să candideze din partea unui partid politic, altul decât cel pe lista căruia a candidat, fără să îi înceteze mandatul de primar pe care îl exercită. Totodată, norma derogatorie de la prevederile art. 193 alin. (2) din același act normativ va permite și unui președinte de consiliu județean în funcție să candideze din partea unui partid politic, altul decât cel pe lista căruia a candidat, fără să îi înceteze mandatul pe care îl exercită. Totodată, se impune ca această normă derogatorie se fie aplicabilă până la data intrării în exercițiul mandatului de primar, respectiv de președinte al consiliului județean, ca urmare a organizării alegerilor din data de 9 iunie 2024”, se arată în proiectul de OUG.
Art. 7. - La alegerile din data de 9 iunie 2024, o persoană poate candida, în același timp, pentru Parlamentul European, precum și pentru funcţia de consilier local, de consilier judeţean, de primar sau de preşedinte al consiliului judeţean, în condițiile prevăzute de Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Citește tot documentul AICI https://webapp.mai.gov.ro/frontend/documente_transparenta/631_1709276701_OUG%20.pdf