Primarii de la Odobești, Brezoaele, Costești Vale și Răscăeți NU mai au ce căuta la PSD! Asta pentru că ”au trădat partidul” și ”nu au caracter”, spune președintele organizației social-democrate, Corneliu Ștefan, care le-a transmis încă de anul trecut că nu mai au nicio șansă să se reîntoarcă la PSD. Mai mult decât atât, măsura interdicției a fost aprobată în unanimitate în Comitetul Executiv Județean.
”Cei patru nu se întorc în PSD, toți mi-au transmis mesaje că vor înapoi. Le spun clar că nu-i primesc. E o decizie asumată, votată în unanimiate”, a transmis liderul PSD Dâmbovița.
Astăzi, vineri, 22 martie, un nou primar liberal și-a anunțat trecerea la PSD: Florin Nelu Ivan, ales în fruntea comunei Cornățelu.