Un bărbat de 45 de ani, din Târgoviște, a fost reținut pentru 24 de ore fiind cercetat de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, distrugere și ultraj contra bunelor moravuri.
”Cel în cauză este bănuit că, la data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 19:40, în timp ce s-ar fi aflat pe strada Tinică, din localitatea Nucet, pe fondul unui conflict spontan, ar fi amenințat cu acte de violență două femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 18 și 37 de ani, și ar fi provocat distrugeri la autoturismului unui alt bărbat, de 34 de ani. În plus, acesta ar fi săvârșit acte de exhibiționism, provocând indignarea și lezarea demnității persoanelor prezente la fața locului. Astăzi, 30 aprilie, bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz”, precizează IPJ Dâmbovița.