Președintele femeilor social-democrate din județul Dâmbovița, deputata Carmen Holban, a transmis un mesaj puternic cu prilejul Zilei Naționale a egalității de şanse între femei şi bărbaţi. ”Este esențial să respingem stereotipurile învechite care subapreciază femeile și să ne opunem ferm discriminării și violenței împotriva lor”, spune aceasta.

 
”Astăzi, sărbătorim Ziua Națională a Egalității de Șanse între Femei și Bărbați. Este ocazia perfectă pentru a reaminti întregii societăți că femeile și bărbații trebuie să fie tratați egal și să beneficieze de aceleași oportunități.
 Se cuvine să reflectăm asupra importanței egalității de gen, având în vedere că femeile constituie jumătate din populația țării noastre, o pondere care se menține și la nivel mondial.
 În egală măsură, atât femeile, cât și bărbații ar trebui să poată urmări și îndeplini orice vis, să aibă acces la poziții cheie în societate, fie că vorbim de politică sau de locuri de muncă de top.
 Este esențial să respingem stereotipurile învechite care subapreciază femeile și să ne opunem ferm discriminării și violenței împotriva lor. Prin promovarea respectului și a egalității de șanse, putem crea o societate în care toți indivizii, indiferent de gen, sunt tratați cu demnitate și au șanse egale de succes în viață”,  a transmis deputata Carmen Holban, președinte OF PSD Dâmbovița.