Deputații au decis! Șoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan vor rămâne 10 ani fără permis auto!
Camera Deputaţilor, decizională, a adoptat cu 256 de voturi proiectul de lege care prevede acest lucru.
„Practic, din momentul promulgării şi intrării în vigoare, oricine este depistat în trafic, la volan, conducând sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, va primi, pe lângă condamnare şi interdicţia de a mai conduce un vehicul până la 10 ani”, a explicat senatorul Partidului Social Democrat (PSD) Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.
Proiectul de lege reglementează acte normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului si consumului ilicit de droguri şi al substanțelor cu efecte psihoactive.
Proiectul, care modifică prevederile articolului 66 din Codul penal, a fost depus la Parlament în septembrie 2023 și a trecut de Senat cu majoritate de voturi.
Legea a fost trimisă pentru promulgare președintelui Klaus Iohannis și poate fi consultată pe pagina Camerei Deputaților.
Din cele 53.961 de infracţiuni privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, cele mai multe le-au reprezentat cele privind conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului 8.368 (15,5%), pe linia conducerii fără permis de conducere - 4.702 (8,7%), urmate de conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive - 3.699 (7%).