Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Titus Corlățean, a avut astăzi, miercuri, 29 mai, o întrevedere cu o delegație din Republica Turcia, condusă de Zafer Sırakaya, membru al Marii Adunări Naționale a Turciei și vicepreședinte pentru relații externe a Partidului Justiției și Dezvoltării, însoțită de ambasadorul Turciei la București, E.S. Özgür Kıvanç Altan, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
În cadrul întrevederii au fost abordate teme privind cooperarea în plan bilateral, aderarea Republicii Turcia la Uniunea Europeană și situația de securitate din zona Mării Negre și din Orientul Mijlociu.
„În plan bilateral, părțile au evidențiat nivelul excelent de cooperare între România și Turcia, arătând că semnarea „Declarației politice comune privind constituirea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt între România și Turcia”, precum și a celor 7 Memorandumuri de înțelegere și Acorduri de cooperare, cu prilejul recentei vizite a prim-ministrului Marcel Ciolacu la Ankara, la invitația președintelui Turciei, reprezintă un moment de reper în relațiile bilaterale româno-turce”, se precizează în document.
Senatorul Titus Corlățean a arătat că abordarea României, în ceea ce privește aderarea Turciei la Uniunea Europeană, este consecventă, de susținere, punctând faptul că Turcia rămâne o țară candidată și un partener cheie al UE în multe domenii esențiale.
Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii în ceea ce privește războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului evidențiind importanța respectării integrității teritoriale a Ucrainei și a continuării sprijinului acordat acestui stat.
De asemenea, au abordat situația din Orientul Mijlociu și au prezentat pozițiile specifice cu privire la conflictul din regiune, subliniind, în consonanță, că soluția a două state, israelian și palestinian, rămâne singura opțiune a unui proces de pace care trebuie relansat.