Schimb de generații la PNL în ceea ce privește numirea în funcțiile publice! Tânărul liberal Teodor Rădoi îl va înlocui pe subprefectul proaspăt demisionar Adrian Chițescu.
Avocatul Adrian Chițescu a demisionat din funcția de subprefect care revine PNL. Acesta nu a putut fi contactat pentru a explica motivele gestului său. În schimb, președintele PNL Dâmbovița, senatorul Virgil Guran ne-a făcut câteva precizări pe acest subiect.
”Fiind la pensie, dorește să se dedice problemelor de familie...A fost dorința sa, a spus mai demult că după alegeri vrea să se retragă din activitate. N-am ce să-i reproșez din punct de vedere profesional, nu este vreo problemă de partid sau ceva”, ne-a declarat Guran.
Teodor Rădoi este liberalul care va ocupa postul rămas vacant și este doar o chestiune de zile până când va fi numit prin Hotărâre de Guvern și învestit în funcție. Acesta a fost viceprimar al orașului Titu în perioada iunie 2016-decembrie 2017.
”Este cel care a avut cele mai mari performanțe în partid, a câștigat Sălcioara, Văcărești, Braniștea, de care răspunde el. A demonstrat că este un tip care stăpânește legislație, este un manager bun și sunt convins că se va descurca foarte bine în acest post”, a mai precizat liderul PNL.