Nu mai puțin de 11 consilii județene au cerut fonduri de la Guvern pentru că sunt pe butuci, susține senatorul PNL, Iancu Caracota.
Parlamentarul arată într-un comunicat de presă că acesta este efectul negativ al respingerii de către PSD-ALDE a unui amendament PNL la Bugetul pentru 2018.
"Așa-zisa Revoluție fiscală nu numai că nu aduce nimic bun oamenilor și mediului de afaceri, ci bagă în faliment, încet și sigur, administrațiile locale. Deja 11 Consilii Județene au cerut ajutor financiar Guvernului pentru că nu-și mai pot susține activitatea, plăti salariile și cheltuielile curente.
Situația acestor administrații vine în urma deciziei de anul trecut a Guvernului care a dat liber primăriilor pentru mărirea salariilor și în urma reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10% ce duce, implicit, la micșorarea sumelor ce revin administrațiilor locale din cotele defalcate din acest impozit. Aceste două hotărâri ale Guvernului s-au suprapus cu decizia majorității parlamentare PSD-ALDE care a refuzat să voteze un amendament al PNL la Bugetul pentru 2018 ce prevedea suplimentarea fondurilor din administrația locală.
Reamintesc faptul că în data de 18 decembrie a anului trecut majoritatea PSD-ALDE din Parlament a respins, prin vot, un amendament al PNL prin care se prevedea ca tot impozitul pe venit să fie alocat primăriilor. Inițiativa a fost susținută de PNL tocmai pentru a compensa pierderile la bugetele locale în urma reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10%.
Lipsa de responsabilitate a Coaliției majoritare a dus România în situația de blocaj administrativ la nivel local, fapt fără precedent într-un stat al Uniunii Europene. Cer Guvernului să ia măsuri imediate astfel încât cele 11 Consilii Județene (Harghita, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Mureș, Mehedinți, Prahova, Satu Mare, Vâlcea și Tulcea) să fie ajutate să iasă din blocajul financiar și să preîntâmpine ca și alte administrații să ajungă în situația de a nu-și putea susține activitatea din cauza lipsei banilor", se precizează în comunicatul semnat de senatorul PNL.