Politic

Liderul PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu se declară dezamăgit de cei care lasă baltă formațiunea politică social-democrată pentru a se alătura noului proiect politic al lui Victor Ponta! El și-a exprimat dezamăgirea într-un comunicat de presă în care lansează și un apel la unitate.

Partidul Pro România nu va avea sorți de izbândă, susține un lider social-democrat dâmbovițean.

Deputatul Corneliu Ștefan a depus o interpelare adresată ministrului Agriculturii Petre Daea referitor la nevoia definitivării procesului de reorganizare a Staţiunii Pomicole Voinești.

A rămas mai puțin de o lună până la expirarea termenului de depunere a declarațiilor de avere și de interese, respectiv 15 iunie 2018.

Astăzi, în sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița, a avut loc ședința de prezentare a Contractului de Achiziție Publică „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița”, proiect semnat în data de 10 mai 2018 și derulat de Compania de Apă Târgoviște -Dâmbovița, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Go to top