În data de 5.11.2018, în jurul orei 11.45, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Liniște Publică și Pază, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat două persoane minore, suspecte, în zona parcului din spatele Hotelului Dâmbovița. Întrucât una dintre acestea era cunoscută deoarece obișnuia să plece de la domiciliu, polițiștii locali au procedat la legitimarea celor două tinere și la verificarea acestora.
Astfel, persoanele în cauză au fost conduse la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, acolo unde a fost stabilit faptul că J.B.M, în vârstă de15 ani, din Șotânga, absenta nemotivat de la școală, iar V.I.G, tot de 15 ani, din Băleni Sârbi, a părăsit voluntar un centru social din municipiu, nefiind la prima abatere de acest gen.
Polițiștii locali au predat cele două tinere pe bază de proces-verbal, urmând ca reprezentanții D.G.A.S.P.C. Dâmbovița să ia măsurile legale corespunzătoare în acest caz.