COMUNICAT

privind organizarea de activități dedicate Zilei de 8 Mai 2018

Ziua Internațională a Crucii Roșii și Semilunii Roșii

 

 

Ziua Internațională a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, este un moment de reamintire a celor 7 Principii Fundamentale ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie: UMANITATE, IMPARȚIALITATE, NEUTRALITATE, INDEPENDENȚĂ, VOLUNTARIAT, UNITATE, UNIVERSALITATE. Această dată reprezintă data de naștere a lui Henry Dunant (născut 8 Mai 1828) - fondator al Comitetului Internațional al Crucii Roșii (C.I.C.R.) - beneficiarul primului Premiu Nobel pentru Pace, părintele Mișcării de Cruce Roșie. Prima Zi Internațională a Crucii Roșii a fost sărbătorită la 8 Mai 1948.

 

Având în vedere misiunea sa umanitară, Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița, la solicitarea Sediului Central al Crucii Roșii Române este implicată în mod activ în derularea campaniei “The Empty Shop”. Campania, menită să schimbe vieți și să ajute persoanele vulnerabile prin donarea de haine, este inițiată de Promenada Mall în parteneriat cu Unilever (OMO, Cocolino).

Crucea Roșie va fi puntea de legătura cu beneficiarii, se va ocupa de identificarea și selectarea familiilor din zonele sărace, precum și de livrarea hainelor către beneficiari.

Campania “The Empty Shop” de anul acesta se va desfășura timp de aproximativ o lună, din 24 aprilie până în 19 mai. Proiectul se află la a doua ediție după ce, în 2018, a înregistrat performanța celei mai mari colecte de haine din România, cu 73 de tone de articole de îmbrăcăminte donate în două săptămâni. Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița a delegat un număr de 15 voluntari ce au participat efectiv la procesul de colectă de la nivelul Mall Promenada, urmând ca până la finele lunii să primească peste 5 tone îmbrăcăminte, ce va fi redistribuită în comunități din județul Dâmbovița începând cu luna iunie a.c.

 

Un alt proiect social pe care îl avem în derulare în această perioadă este “Banca de Alimente”. În septembrie 2009, pe fondul impactului crizei economice mondiale și al creșterii prețurilor la produsele alimentare, Crucea Roșie Română a lansat proiectul Banca de Alimente, care reprezintă o soluție imediată de ajutorare a persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici. Proiectul este o inițiativă a Crucii Roșii Române, preluată după modelul unor proiecte similare derulate cu succes, de ani de zile, în țări din Uniunea Europeană, precum și în SUA sau Canada.

În 2019 la nivelul județului Dâmbovița activitatea s-a realizat cu succes la nivelul Magazinelor Carrefour din Centru Târgoviște și Zona Pavcom în perioada 20-21 aprilie 2019.  Facem apel către donatori pentru a ne sprijini în aceleași locații în perioadele, 11-12 mai și 18-19 mai a.c. În numele celor ce nu o pot face vă mulțumim anticipat !

 

În planul educațional și de formare Crucea Roșie Dâmbovița este avizată ca furnizor de instruire în domeniul noțiunilor fundamentale de igienă. Modulele pentru care am primit aviz sunt:

1. Servicii de producție, depozitare, transport și comercializare a alimentelor, inclusiv alimentație publică și a colectivităților;

2. Servicii de curățenie în unități de asistență medicală, colectivități de copii și tineri, unități de cazare (hoteluri, moteluri, cabane etc.);

3. Producția și distribuția apei potabile și producția apei îmbuteliate;

4. Servicii de îngrijire corporală (cosmetică, frizerie, coafură, manichiură, pedichiură, masaj etc.);

5. Servicii tip dezinfecție, dezinsecție, deratizare.

 

Cursurile sunt susținute de un medic igienist cu care organizația a semnat un contract. 

Ședința de instruire se organizează într-o singură zi, absolvenților urmând să li se elibereze certificat de absolvire emis de către DSP. Prețul unui modul/persoană este de 100 lei. Pentru înscrieri vă puteți adresa direct la sediul nostru din Târgoviște Str. A.I. Cuza Nr 1.

 

 

PREȘEDINTE,                                                                         DIRECTOR,

părinte vicar  Ionuț Ghibanu                                                         jr. Pavelescu Raul