COMUNICAT DE PRESĂ
DGASPC a dat startul manifestărilor dedicate Zilei Internaționale a Copilului
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, însoțit de secretarul județul Dâmbovița, Ivan Vasile Ivanoff, a participat astăzi, 28 mai 2019, la evenimentul organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița (DGASPC), instituție subordonată CJD.
Manifestările, organizate la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, pentru a marca ziua copilului, au constat într-un spectacol caritabil, oferit copiilor care beneficiază de măsuri de protecție specială.
Cu acest prilej, președinte CJD, Alexandru Oprea a transmis următorul mesaj:
”Încep prin a vă ura la mulți ani (...) cred că nimic nu este mai de preț decât copilăria, cea mai frumoasă perioadă a vieții noastre, în care nu avem atâtea griji și nici atâtea responsabilități. Felicit organizatorii dar și pe cei care ați avut curajul nu doar de a da naștere unor copii, dar și pe acela de a vă implica în creșterea și educația altor copii, care nu sunt neapărat legați biologic de dumneavoastră, dar cred că ați reușit să creați acele punți de comunicare și să le dați acestor copii un lucru esențial, speranța că se poate, că pot avea o viață normală și absolut firească. Pentru lucrul acesta, eu ca președinte vremelnic al unei instituții publice, care are obligații să sprijine aceste demersuri, vă mulțumesc. Și pentru că sărbătorim copilăria, a celor pe care îi consiliați și îi sprijiniți, eu le urez celor mici La mulți ani, să aibă o viață fericită, iar dumneavoastră să vă bucurați de reușitele lor.”
De asemenea, în această perioadă, în centrele subordonate DGASPC Dâmbovița, cei mici marchează ziua de 1 Iunie prin jocuri, concursuri, mese festive și cadouri primite cu sprijinul sponsorilor.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița